Te-ai gandit vreodata care sunt destinatiile de top ale lumii? Dar oare in primele 10 preferinte ale tale, ai inclus si un loc deosebit din Romania?

Daca nu ai facut-o inca, viziteaza Delta Dunarii! Cu siguranta va intra direct in Top10!
Hai sa iti dau cateva motive...

In Delta Dunarii se afla cel mai estic punct alt tarii, la gurile de varsare ale Dunarii in Marea Neagra, Sulina. Orasul este cosmopolit iar cimitirul din localitate iti demonstreaza ca indiferent de religie si nationalitate, aici au muncit si au construit o comunitate englezi, francezi, greci, turci, rusi, romani sau evrei (in totalitate 21 de nationalitati), fiecare dintre ei fiind ortodocsi, catolici, musulmani sau iudei. Si s-au inteles de minune pentru ca aici a functionat din 1856 Comisiunea Europeana a Dunarii. Si se spune ca pe principiile acestei Comisiuni s-a format Uniunea Europeana de mai tarziu. Si tot aici la Sulina, poti face o baie in Marea Neagra si sa calci pe cel mai fin nisip de pe Litoralul Romanesc.

Tot in Delta putem vizita una dintre primele Rezervatii Naturale din Romania: Rezervatia Padurea Letea este arie protejata inca din 1938. Aici intalnesti stejari seculari care cresc in nisipul marin care ne demonstreaza ca aici a fost fundul marii in urma cu cateva zeci de mii de ani. Cu siguranta stejarii au fost martori la asediul Cetatii Chilia. Liane uriase, dune de nisip fixate de o planta numita Carcelul de nisip si... caii salbatici. Au o poveste aparte, uneori trista, dar sunt, poate, principala atractie a Padurii Letea. Bineinteles, dupa localnici. Sa tot stai la povesti cu ei servind un bors de peste autentic. Si daca auzi vorbind ucraineeana sau rusa, trebuie sa stii ca oamenii de aici sunt urmasi ai rusilor lipoveni care s-au retras pe grindurile din Delta Dunarii pentru a refugia de spaima cazacilor.

Ce mai poti face intr-o zona in care te deplasezi cu barca pe canale? Poti vedea pana la 360 specii de pasari: pelicani, lebede, cormorani, lisite, egrete, starci... Sigur vezi stuf, trestie si papura. Stuful ar putea fi o resursa inepuizabila pentru celuloza si hartie, dar uneori parca e mai simplu sa tai stejari prin padurile din Moldova... Nuferi galbeni si nuferi albi. Si ambarcatiuni de toate felurile. In oras te deplasezi cu masina, aici folosesti barca.

Daca esti pescar, aici poti experimenta. Stiuca, crap, somn sau scrumbie trag daca iti spune careva "fir intins". Doar sa nu fii in perioada de prohibitie. Iar dupa o partida bogata de pescuit, ce poate fi mai bun decat un bors de peste cu apa de Dunare sau un Storceag de somn... sau de nisetru. Plachia, saramura, peste la gratar sau prajit in ulei, piftelute sau carnatii de peste intregesc diversitatea culinara a zonei. Sfatul meu este sa gusti din toate cate putin. Cu siguranta nu vei regreta daca o vei face! Obligatoriu trebuie sa incerci si scrumbie marinata! Reteta locala.

Daca esti pescar, sigur prinzi rasaritul pe balta. Daca nu esti, trezeste-te la 5:00 sa nu ratezi aparitia astrului dintre trestii. Peisajul e mirific. Si unic.

Camera foto iti reda aproape cu fidelitate peisajul. Experienta insa se traieste! Locul e mirific!

Dar... Mana omului isi face simtita prezenta si aici. In multe locuri intalnesti pensiuni noi, adevarate complexuri turistice de lux. Incet, tabla inlocuieste traditionalul stuf si caramida inlocuieste incet lemnul sau chirpicul de lut si paie. Suvenirurile din stuf sunt inlocuite incet cu magnetii proveniti din China. Autenticitatea si originalitatea zonei sunt amenintate. Copiii Deltei incep sa isi construiasca viitorul in civilizatia urbana, lasand in urma canalele si stuful de acasa.

Te invit sa accepti provocarea de a vizita Delta Dunarii. Descopera farmecul zonei si apoi spune-mi daca ai inclus destinatia in Topul tau 10.